Atenție! Termenul limită de 15 Decembrie 2019 se apropie cu pași repezi!
Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 din 31 iulie 2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale oferă soluții în vederea restructurării obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018, precum şi pentru anularea accesoriilor aferente, pentru debitorii care îndeplinesc cumulativ o serie de condiții.
Până la data de 19.11.2019, la nivel național, au depus notificări/cereri de anulare a obligațiilor accesorii un număr de 38.026 contribuabili; printre aceștia, se numără și societăți din portofoliul nostru care au beneficiat de reduceri ale creanțelor fiscale de până la 86%.
Deși termenul de notificare privind intenţia de restructurare a obligaţiilor bugetare pentru debitorii aflați în pragul insolvenței, conform Capitolului I al Ordonanței nr. 6/2019, este în acest moment expirat, persoanele fizice, juridice sau entitățile fără personalitate juridică, cu datorii bugetare restante la 31.12.2018 sub un million de lei, pot beneficia în continuare de anularea unor obligații accesorii, conform Capitolului II din Ordonanță, dacă îndeplinesc condițiile:
* depun la organul fiscal notificarea privind intenția de a beneficia de anularea accesoriilor – termen maxim 15 Decembrie 2019;
* au toate declarațiile depuse conform vectorului fiscal;
* au achitate toate obligațiile bugetare principale (restante la 31 Decembrie 2018 și cele aferente anului 2019), precum și toate eventualele accesorii aferente datoriilor născute în anul 2019 – termen maxim 15 Decembrie 2019;
* depun la organul fiscal cererea privind anularea accesoriilor – termen maxim 15 Decembrie 2019 (în comunicatul eliberat de ANAF în 27.11.2019 se specifică faptul că această cerere poate fi depusă și prin intermediul serviciului “Spațiul Privat Virtual”, fără a fi necesară deplasarea la organul fiscal competent).
Debitorii care au notificat organul fiscal beneficiază de următoarele măsuri:
- toate accesoriile, care pot face obiectul anulării, se amână la plată în vederea anulării, organul fiscal emițând în acest sens o decizie de amânare;
- pentru obligaţiile accesorii amânate la plată, procedura de executare silită nu începe sau se suspendă, după caz;
- accesoriile amânate la plată nu se sting până la data soluţionării cererii de anulare a accesoriilor sau până la data de 15 decembrie 2019 inclusiv, în situația în care debitorul nu depune cerere de anulare a accesoriilor.
Totodată, Ordonanța prevede faptul că, la nivelul unităților administrativ-teritoriale, pentru obligațiile de plată restante la bugetele locale la 31 Decembrie 2018 cu valori mai mari sau mai mici de un million lei, consiliul local hotărăște eventuala aplicare și procedura de acordare a anulării accesoriilor aferente.
Sfatul nostru: dacă vă încadrați în condițiile prevăzute și doriți să beneficiați de anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare restante la 31 Decembrie 2018, nu mai stați pe gânduri și începeți acum demersurile în această direcție.
Lavinia Lupu, Expert Contabil
Andrei Arhire, Practician în insolvență