1. Colegii și colaboratorii noștri știu ce și cum să ceara; personalul nostru știe cum să formuleze în mod corect și complet o solicitare, atât la nivel intern, cât și la nivel instituțional, așa încât să fie limpede ce vrem și să nu fie nevoie sa revenim cu explicații și completări. Nu creăm alte probleme ci rezolvăm problemele care ne sunt supuse atenției.
2. Suntem serviciul de consultanță în insolvență si administrare proceduri de insolvență cu cea mai înaltă calitate din România. Facem tot ce este nevoie pentru a asigura un nivel impecabil al calității serviciului pentru clienți, colegii și colaboratorii noștri.
3. Tragem linii solide, oferind un statut exact al situației momentane. Procedurile documentate sunt principala apărare împotriva problemelor din zona gri.
4. „Termină treaba”. Poate angajatul să-și facă treaba sau întotdeauna apare o complicație de orice fel? Această abilitate de a „face treaba repede și cu acuratețe, fără scuze sau complicații” este cea mai valoroasă caracteristică a unui angajat.
5. Colegii și colaboratorii noștri sunt pe primul loc. Angajăm persoane care au o dorință înnăscută de a lucra la o capacitate de 100%. Îi răsplătim pe măsură. Rezultatul așteptat e că ne deservim bine clienții.
Colegii și colaboratorii noștri înțeleg că MRL nu este o entitate abstractă, ci are viață prin personalul său, fiecare fiind o rotiță care face parte dintr-un angrenaj și care permite funcționarea sistemului ca un tot. Și cum un lanț este atât de puternic cât cea mai slabă verigă a sa, fiecare dintre noi se implică în activitatea firmei ca și cum ar lucra în cadrul propriei sale companii.
6. Nu promovăm munca bazată pe urgențe. Suntem specialiști în prevenirea urgențelor. Nu administrăm probleme, lucrăm la îmbunătățirea și întreținerea sistemului pentru a preveni în primul rând apariția problemelor.
7. Problemele sunt un cadou ce ne inspiră să acționăm. O problemă grăbește acțiunea de a crea sau îmbunătăți un sistem sau o procedură. Nu ne dorim nereușite, dar atunci când una apare, gândim „merci pentru acest apel de trezire” și, încrezători, luăm măsuri de îmbunătățire a sistemului pentru a preveni repetarea lor.
8. Ne focalizăm doar pe câteva servicii manevrabile. Cu toate că suntem în cautare de oportunități noi, în cele din urmă oferim mai degrabă „doar câteva servicii implementate într-o manieră superbă” decât un complex vast de oferte de o calitate mediocră, promovând astfel principiul Calității, și nu al Cantității.
9. Găsim cele mai simple soluții. Legea lui Ockham, supranumită Legea parcimoniei, spune că: „entitățile nu ar trebui multiplicate mai mult decât e necesar… cea mai simplă soluție e, fără niciun dubiu, soluția corectă”.
10. Banii pe care îi economisim sau irosim nu sunt banii din jocul Monopoly.
11. Noi manevrăm compania cu ajutorul unor proceduri și sisteme bine documentate. „Orice problemă recurentă poate fi rezolvată cu un sistem”. Ne acordăm timpul necesar pentru a crea și implementa sisteme și proceduri și, în cele din urmă, merită. Dacă există o problemă recurentă, o procedură scrisă este creată pentru a preveni reapariția ei. Pe de altă parte, nu stagnăm organizația cu procese și proceduri ce vizează situațiile foarte rare. Câteodată alegem să nu creăm o procedură.
12. „Pur și simplu nu o face”. Elimină ce nu este necesar. De multe ori, eliminarea unui sistem, protocol sau potențial proiect este un lucru foarte bun. Gândește-te la simplitate. Automatizează. Cizelează până la cel mai mic număr de pași sau renunță de tot. Oare un simplu „nu” ar economisi timp, energie și/sau bani?
13. Suntem o profesie liberală și nu îmbrățișăm corporatismul formalist. Apreciem mai mult calitatea muncii decât numarul task-urilor bifate, la fel cum punem preț mai mare pe rezultatul final decât pe programul de lucru.
14. Sistemele, procedurile și funcțiile noastre documentate sunt în mod deosebit pentru cei neinițiați. Asta înseamnă că oricine cu o inteligență medie poate aplica procedurile de unul singur. Dovada din viața reală este că putem angaja un individ „de pe stradă”(neinițiat), care are abilități bune de logică, comunicare, gândire și exprimare, pentru a putea lucra începând cu a doua zi. Pentru a avea acest rezultat, protocoalele trebuie să fie eficiente, simple și bine documentate. (Înainte de a implementa protocolul de instruire bazat pe sisteme, ne lua cel putin șase luni pentru a instrui un „neinițiat”).
15. Fă-o ACUM. Toate acțiunile se construiesc cu ajutorul teoriei „punct-de-valoare”. Nu amânăm o acțiune ce poate fi realizată imediat. Ca oricare punct de valoare major, noi „ne actualizăm inventarele și bazele de date în același moment în care are loc tranzacția”. Nu avem birocrație ce se plimbă de-a lungul biroului după o tranzacție fizică. Ne întrebăm „Cum putem realiza sarcina ÎN ACEST MOMENT fără a crea detalii recurente pe care va fi nevoie să le curățăm după?”
16. Ne-am clădit mentalitatea M.R.L. inspirându-ne din cărțile din biblioteca M.R.L.
17. Folosim mecanisme de organizare ce se află întotdeauna la îndemână. Prioritizăm, plănuim și ne documentăm. Sistemul este întotdeauna la zi și îl folosim tot timpul.
18. Succesiunea și prioritatea sunt critice. Lucrăm prima dată la cele mai importante sarcini. Petrecem majoritatea timpului la sarcini „neurgente/neimportante” prin filosofia matricei timpului.
19. Verificăm totul de două ori înainte de lansare. Dacă înclinația de a verifica de două ori nu este o obișnuință înnăscută, atunci trebuie cultivată. Verificarea dublă este un pas conștient în fiecare sarcină, realizată fie de cel ce gestionează sarcina, fie de altcineva.
20. Mediul nostru este fără pată: curat și ordonat, simplu, eficient, funcțional. Fără „cuiburi de șobolan”, atât literal, cât și la figurat.
21. Instruirea angajatului este structurată, programată și temeinică. Contactul agresiv al clienților este, de asemenea, structurat, programat și temeinic.
22. Suntem obsedați de termene-limită. Dacă cineva din organizație spune că va termina o sarcină sau un proiect până la o anumită dată și oră, atunci el sau ea își asumă responsabilitatea să termine până la acel termen-limită (sau, dacă apar întârzieri justificate, anunță colegii cu mult timp înainte ca terminarea până la termenul-limită să fie imposibilă).
23. Ne întreținem echipamentul și îl păstrăm 100% funcțional tot timpul. Dacă ceva nu funcționează cum ar trebui, reparăm acum – repară acum chiar dacă nu e obligatoriu să o faci chiar acum. Este vorba de o bună întreținere generală și păstrarea bunelor obiceiuri. Așa facem noi lucrurile.
• bună stăpânire a limbii române este esențială. Suntem conștienți de cum comunicăm și ce scriem. Facem tot ce ne stă în putință pentru a evolua. Avem răbdare dacă un coleg ne corectează.
24. Studiem pentru a ne îmbunătăți competența. O dietă stabilă de lectură și contemplare este esențială dezvoltării personale. Este vorba de autodisciplină.
25. Opus lui „a face treaba”, munca managerului de caz este de a crea, monitoriza și documenta sistemele (consituite din oameni, echipament, proceduri și menținerea orarului).
26. Asociatul coordonator supraveghează șefii de departamente și sistemele generale. Este treaba unui Asociat coordonator de a conduce, coordona și monitoriza managerii.
27. Evităm activitățile de tip multi-tasking. Când comunicăm cu cineva, suntem prezenți 100%. Oferim întreaga noastră atenție persoanei din fața noastră (sau sarcinii de moment). Ne focalizăm pe ascultare, înțelegere și atitudine pozitivă.
28. Când suntem la birou, lucrăm din greu la afacerea M.R.L. Ne vedem de treabă, ne concentrăm, iar în schimb, compania ne recompensează foarte bine. Aceasta este „afacerea”. Săptămâna de lucru rar depășește patruzeci de ore.
29. Complet înseamnă „complet”, ceea ce sporește eficiența și dorința de a reuși. Aproape sau mâine nu înseamnă „complet”.
30. M.R.L. este idealul locului de muncă, în care predomină un climat serios și liniștit, însă în același timp plăcut, calm, luminos și prietenos. Promovăm cu succes munca în echipă, care contribuie la dezvoltarea individuală.