Unul dintre cunoscuții producători locali de vin ne introduce in culisele unei afaceri de familie, care după o perioadă dificilă, renaște, încet, din propria cenușă. Casa Olteanu – GRAMMA din Vișan a ajuns să fie cunoscută, nu doar în țară, ci și peste hotare. Etichetele de pe sticlele de vin, realizate de maestrul Horațiu Mălăele, au ajuns și în Forbes, catalogate ca fiind printre cele mai frumoase din lume. Marian Olteanu, fiul celor care au pus pe picioare această afacere acum 9 ani, cu numai 17 hectare de vie, dorește să ducă moștenirea familiei mai departe și să dezvolte crama din dealul Vișanului.
Marian Olteanu: De multe ori, insolvența este confundată cu falimentul și atunci când spui că ești în insolvență, mulți cred că ți-ai încheiat activitatea sau că firma pe care o conduci își închide porțile. În realitate, lucrurile sunt diferite și din câte știu, nici falimentul nu e chiar ultima gară. Insolvența este un termen propus de statele civilizate și presupune o procedură care, într-un anumit context economic, te ajută să eviți orice risc de executare, care ar putea duce la prăbușirea business-ului. Cum e in cazul nostru, vremea de afară care poate duce la scăderea producției, respectiv a încasărilor și întârzierea plăților catre anumiti creditori, cum ar fi băncile, statul sau alți furnizori. Încă un aspect pozitiv al insolvenței ar fi acela că penalitățile și dobânzile se opresc în această perioadă, în sensul că acestea nu curg. Am auzit multe cazuri în care a fost plătită către bancă o valoare cumulată din dobânzi și penalități, mai mare decât creditul inițial. În insolvență, de fapt, are loc o reorganizare judiciară. Mai exact, recunoști și îți asumi că ai probleme și decizi să pui pauză. E practic o perioadă de un an de zile în care se lucrează la un plan de reorganizare, consultant de business şi o echipă de experți contabili care propun ce plăți pot fi făcute și care nu. Se face un tabel al creditorilor care este votat, iar din punctul meu de vedere, cel mai important cuvânt îl are comitetul creditorilor. Sunt mai mulți jucători implicați, cum ar fi debitorul, creditorii, administratorul judiciar şi bineînţeles, judecătorul sindic. În cazul nostru, sunt creditorii, cei care formează comitetul creditorilor, judecătorul sindic, care are grijă să nu existe derapaje și, bineînțeles, administratorul judiciar, care ține o legătură strânsă atât cu creditorii, cât și cu debitorii. Este un liant între nevoile creditorilor de a recupera un procent cât mai mare din creanțe într-un timp relativ scurt și nevoia lui de a plăti creanțele într-un mod cât mai lejer astfel încât să nu se acopere doar goluri, ci să existe și resurse pentru dezvoltare. Administratorul judiciar joacă un rol foarte important: până la urmă el este cel care face management și restructurare. Administratorul nostru este MRL, Management Reorganizare Lichidare, adică implică atât management cat si reorganizare și dacă chiar nu mai există soluții de redresare, se lichidează. În mod cert, nu este în interesul nimănui lichidarea. Așa suntem noi, ne gândim mereu la ce-i mai rău și probabil de aceea când spunem insolvență ne gândim la faliment, însă nu e neapărat așa.
La noi cele mai mari probleme veneau din partea băncii și a statului. Planul de reorganizare a fost ca o gură de oxigen. Înainte nu mai puteam performa și era foarte multă presiune pusă pe noi. Această perioadă ne-a dat timpul necesar să ne gândim cine suntem, ce facem, ce vrem să facem și care sunt canalele cele mai profitabile de vânzare pentru specificul nostru de afacere: mică, de familie, unde opțiunile nu sunt foarte multe. Am înțeles că ce i se potrivește unui producător mare de vinuri, s-ar putea să nu ni se potrivească nouă și invers. Practic, am avut acești trei ani în care am putut să ne consolidăm relația cu anumiți parteneri, să ne facem o strategie care să și funcționeze, și bineînțeles, treptat să achităm o parte din datorii. Acest lucru nu inseamna neaparat că planul acesta de reorganizare s-a respectat la punct și virgulă. Unele calcule pe care noi le-am facut au fost mai optimiste, dar printr-un dialog bun cu creditorii, am reușit să trecem și peste momentele grele și să soluționăm inclusiv problemele cu banca. Interesul tuturor era să nu se înceapă executarea. O cramă și o vie fără o viziune și un plan bine pus la punct rămân doar un teren agricol și o hală. Tind să cred că sufletul afacerii și farmecul ei stă în echipa din spate. Am reuşit să negociem cu creditorul majoritar o înțelegere foarte avantajoasă pentru noi și astfel presiunea a scăzut…. http://ziaruldeiasi.ro/stiri/a-noi-nu-doar-vindem-vin-vindem-o-experienta-o-povestea–158342.html